Meditation  as  Education 

 

Implementăm Yogalize în grădinițe și școli private, dar și de stat, prin programe de mindfulness, meditație și relaxare profundă pentru copiii.

 

Lucrăm cu copii de la 1,5 ani în sus.

 

Programul YOGALIZE, numit „Meditation As Education”, este bazat pe tehnici și metode demonstrate știintific, dar suntem convinși de eficacitatea lor și din experiența noastră - lucrăm zilnic cu copiii și monitorizăm schimbările pozitive ce apar în comportamentul și personalitatea lor.

 

Mișcarea internațională de implementarea a mindfulness-ului în centrele educaționale a luat deja mare amploare în străinătate, încă din 1997.

 

S.U.A. și Marea Britanie, dar și țările nordice din Europa au proiecte guvernamentale și non-guvernamentale de yoga, mindfulness și meditație în școli.

Există zeci de mii de astfel de școli și grădinițe la nivel global, în care copiii, dar și profesorii, practică meditația zilnic, ca partea a curriculei școlare.

 

India a inițiat programul național „Happiness Curriculum” în iulie 2018, ce prevede începerea orele cu câteva minute de meditație în clasă.

 

La începutul lui februarie 2019, Anglia a anunțat că va începe să predea mindfulness în 370 de școli la nivel național. Damian Hinds, secretarul britanic al educației, a declarat: „Copiii vor începe să fie introduși treptat în problemele legate de sănătatea mintală, bunăstare și fericire chiar de la începutul școlii primare.”

 

Nu lipsesc programele de mindfulness nici în Statele Unite, cum ar fi „Mind Up” de la The Hawn Foundation sau „Mindful Schools”, care au declarat că au instruit peste 50.000 de educatori din întreaga lume cu privire la mindfulness.

Efectele mindfulness-ului și relaxării profunde sunt minunate pentru cei mici.

 

Cercetările sugerează că yoga, meditația și mindfulness-ul predate în centrele educaționale aduc copiilor competențe în

  1. conștientizarea corpului,

  2. minții,

  3. autoreglare emoțională și

  4. fitness fizic și psihic

 

Profesorii din clasă beneficiază și ei de rezultate pozitive:

 

  • creșterea calmului, a atenției, a stării de bine și a stării de spirit pozitive,

  • îmbunătățiri în managementul clasei,

  • reactivitate emoțională,

  • îmbunătățirea tensiunii arteriale și a răspunsului de regulare a cortizolului,

  • scăderea stresului mental și fizic

 

Luate împreună, aceste competențe pot conduce la îmbunătățiri ale comportamentului, stării mentale, sănătății și performanței elevilor, precum și rezistență la stres, eficacitate și climatul general bun al clasei.

În plus, suntem foarte interesați să venim în ajutorul celor ce se ocupă de copiii cu diverse forme de autism, ADHD, anxietate sau alte probleme psihologice.

  

Pentru a aduce un plus de valoare centrului tău educațional, Yogalize te ajută să implementezi o zonă de mindfulness în grădinița sau școala în care lucrezi sau pe care o conduci.

 

În plus, oferim traininguri educatorilor sau profesorilor, încât aceștia să nu devină dependenți de noi și să își îmbunătățească CV-ul cu un set de aptitudini foarte căutate:

  1. capacitatea de a-i calma pe copii,

  2. de a liniști clasa,

  3. de a-i face pe cei mici să scape de emoțiile negative sau de energia în exces și

  4. de a veni cu o alternativă la time-out-ul obișnuit.

Aviatorilor - Str. Emanoil Porumbaru, 32, București, sector 1

Momentan, online! :)

 

daiana@minimalizo.com

+4073 462 44 58

©2020 by YOGALIZE - Happiness Through Mindfulness