Misiunea

Sunt Daiana Rădulescu 

și am creat Yogalize ca pe o mișcare națională de fericire prin trăire conștientă.

 

HAPPINESS THROUGH MINDFULNESS

Yogalize a apărut din nevoia oamenilor de a se relaxa profund și din dreptul natural la fericire.

Așă că am creat un centru dedicat relaxării și fericirii, într-una din frumoasele clădiri din nordul capitalei, dar și o mișcare de mindfulness.

Avem puterea de a ne schimba singuri creierul și felul său de funcționare, deci gândurile și emoțiile noastre se pot transforma conform voinței noastre.

 

Astfel, vom avea viața pe care dorim să o avem, pentru că vom căpăta controlul asupra minții noastre. 

Suntem ceea ce mâncăm, dar mai ales ceea ce simțim și gândim. 

Sistemul nostru de credințe, obiceiuri și condiționări mintale ne determină succesul sau insuccesul în viață. 

Misiunea Yogalize este să facem din meditație și mindfulness obiceiuri zilnice ale oamenilor, prin care aceștia să își schimbe mindset-ul, heartset-ul și soulset-ul, încât să îți atingă potențialul maxim de ființe umane.

 

De aceea, invităm toate persoanele și organizațiile să se unească proiectului Yogalize.

 

Cu ajutorul vostru, putem să ne alăturăm statelor dezvoltate din Europa, America, Asia și Australia, în care yoga, meditația și mindfulness-ul se practică zilnic, de peste 1,5 miliarde de oameni la nivel global.

Există peste 1500 de cercetări ce atestă beneficiile pe care aceste practici le au asupra sănătății noastre, psihice și fizice. Cei mai mari CEO și oameni de succes ai lumii practică zilnic diverse tipuri de meditație, mindfulness și afirmații, ca tehnici de accesare și reprogramare  a subsonștienului lor.

Meditația produce efecte asupra anumitor părți ale creierului, ajutând la eliminarea stresului, a anxietății, a fricii. 

Practicanții meditației se simt mai calmi și mai fericiți.

Mindfulness-ul ne face mai atenți la emoțiile și la corpul nostru,  încât să fim mai puțin predispuși la stări negative și la idei nefirești asupra trecului sau viitorului.

Āsanele yoga combat durerile de spate, afecțiunile interne, dereglările hormonale (somn, greutate, depresie), încât să ne recăpătăm sănătatea, pe toate planurile. Seria de bază de posturi din Yoga Tradițională este tot o formă de meditație, prin care accesăm subconștientul și eliminăm diverse blocaje psihice.

Masajul Ayurvedic indian din sistemul de Yoga Tradițională se folosește de corp pentru a produce efecte asupra minții, deci vom avea mai multe gânduri pozitive, constructive și o stare psihică excelentă. Acest tip de masaj vizează toate meridianele corpului, încât ne oferă aceleași beneficii ca ale unei sesiuni complete de āsane yoga.

Prin minime schimbări ale rutinei noastre zilnice, putem beneficia de toate avantajele asupra sănătății, productivității și dezvoltării noastre personale, pe care aceste practici le aduc.

Dorința noastră este să introducem aceste practici în viața noastră zilnică:

  • în centrul Yogalize,

  • acasă,

  • la birou,

  • în restaurante și ceainării,

  • în locuri publice,

  • în grădinițe, școli, universități,

  • în hoteluri și centre recreaționale

  • în cadrul marilor evenimente din țară

Centrul Yogalize

 Yogalize este acel Centru de Fericire prin Mindfulness din București, inspirat din practicile Yogăi Tradiționale, ce îți oferă servicii de yoga-āsane, meditații, exerciții de respirație, tehnici de relaxare profundă, yoga-massage, consultații și diete Ayurvedice, workshop-uri și sesiuni de Yoga-Life Coaching, ceai și gustări vegane, precum și o comunitate care să te susțină.

La Yogalize, drumul nostru spre fericire sună cam așa:

1. Ne relaxăm complet 

2. Schimbăm software-ul psihic și mental

3. Implementăm noi obiceiuri și ritualuri zilnice

4. Ne susținem reciproc

5. Ne atingem potențialul maxim, idealurile și dorințele mărețe

6. Sărbătorim succesul alături de cei dragi

Yogalize este o mișcare de fericire prin gândire conștientă, adică te ajută, prin diverse resurse, să redevii fericit și împlinit - starea ta naturală.

 

Îți creăm momente, dar și un spațiu, în care să poți fi doar tu, cu tine.

Ca în yoga, de exemplu, când ești doar tu cu tine pe salteluță, cu ochii închiși, și nu te deranjează nimeni.

Sau ca în timpul unei sesiuni ghidate de meditație, când te relaxezi profund și te detașezi de mintea conștientă.

Sau ca în timpul unei sesiuni de Yoga-Life Coaching, când atenția cade asupra subconștientului tău, încât să descoperi ce anume te face pe tine să te trezești dimineața zâmbind și cu poftă de viață.

Orice ai face, o faci pentru a îți redobândi starea de bine, de armonie fizică și psihică. Iar dacă ai nevoie de mai mult ajutor, suntem aici pentru tine cu consultații, diete, programe de mentorat - pentru tine și familia ta.

Toate inspirate din Yoga Tradițională - singurul sistem și stil de yoga pe care îl predăm, unic în țară.

Important e să știi că vrei să fii fericit și că meriți o viață așa cum ți-o dorești tu.

Noi venim cu resursele pentru ca tu să îți împlinești visele.

Daiana Rădulescu

Daiana Raduescu, Yoga Lifestyle Coach, este fondatoarea centrului si miscarii Yogalize din Bucuresti, misiunea sa fiind sa inspire si sa redea puterea femeilor de a trai o viata fericita zilnic. 

Daiana crede ca daca avem resursele necesare la indemna si comunitatea care sa ne sustina in demersul nostru spre fericire, fiecare isi poate redobandi starea de echilibru interior.

 

Iar resursele oferite de Daiana vin din domeniile pe care le-a studiat de mai bine de de 6 ani, in India si in alte tari din Asia, anume din Yoga Traditionala si Ayurveda (Stiinta Vietii sau medicina traditionala indiana), toate combinate sub cupola “maiestriei personale” - cum sa ne atingem potentialul maxim de fiinte umane. 

Pentru mai multe detalii despre Daiana, poți accesa pagina ei de prezentare:

www.daianaradulescu.com

Click pe imaginea de mai sus pentru a asculta înregistrarea emisiunii de la Itsy Bitsy, din cadrul campaniei Femei Care Inspiră

În ultimii 2,5 ani, atenția Daianei s-a mutat într-o zonă de real interes pentru ea: educația non-formală.

 

Nemulțumită de resursele oferite de școala clasică, pe care le vede ca fiind insuficient în ceea ce privește dezvoltarea personală și emoțională a copiilor din România, Daiana și început activitatea în grădinițele private din București, unde aplică tehnici și metode de relaxare, calmarea și inteligență emoțională, încât să redea copiilor toată puterea lor interioară.

Poți intra în legătura cu Daiana Rădulescu pe social media, prin pagina de contact a acestui site, sau trimitându-i un email/SMS/WhatsApp message la datele de contact din josul acestei pagini.

  • Facebook
  • Twitter
  • YouTube
  • Instagram

Aviatorilor - Str. Emanoil Porumbaru, 32, București, sector 1

Momentan, online! :)

 

daiana@minimalizo.com

+4073 462 44 58

©2020 by YOGALIZE - Happiness Through Mindfulness